Ceea ce pot spune despre “Stagiunea…” de anul acesta e ca mi-a fost destul de greu sa ma implic deoarece am intampinat niste probleme privind motivarea absentelor (ca de altfel si anul trecut). Anul acesta am incercat o “strategie” indreptandu-ma oarecum spre… “santaj”… Am spus persoanelor din conducere ca daca se va intampla la fel ca anul trecut voi renunta la participarea in S.T.E.V. Insa Dl. Director si Dl. Fasan, coordonator de programe educative, au rezolvat toate problemele.
Imi place scena si publicul, imi petrec multe ore pe langa oamenii de teatru de la Casa de Cultura si Teatrul Municipal Focsani. Imi place aceasta activitate prin care am intrat in contact cu foarte multi tineri, mare parte devenindu-mi prieteni. “Stagiunea…” este cu atat mai frumoasa si mai interesanta cu cat aici nu se mai fac diferente de genul “X este de la Cuza, Y de la Unirea sau Z de la Pedagogic”. Toti suntem prieteni. Anul acesta, cum am spus aproape renuntasem sa ma mai implic in S.T.E.V., insa profesorii, colegii, dar mai ales Dl. regizor Valentin Cotiga, actor la T.M.F. (pe care il salut cu stima si respect pe aceasta cale) mi-au dat incredere, m-au sprijinit si m-au incurajat din toate punctele de vedere – pentru acest lucru tin sa le multumesc.
(Sorin)




